Earth Wind & Fire Exp.

Biography

 

Earth Wind & Fire Exp.

Earth, Wind & Fire a fost una dintre formaţiile funk ale anilor '70 cele mai împlinite din punct de vedere muzical, aclamate de critici şi populare. Concepută de bateristul, leader-ul, compozitorul, expertul în kalimba şi uneori vocalistul Maurice White, viziunea muzicală exhaustivă a trupei EWF era bazată pe funk, dar includea şi elemente de jazz, smooth soul, gospel, pop, rock & roll, psychedelia, blues, folk, muzică africană şi, ceva mai târziu, disco.

Solistul Philip Bailey a dus formaţia EWF într-o nouă dimensiune prin talentul său de a mixa balade sentimentale cu scheme funk; datorită lui, trupa reuşea să armonizeze muzica precum un grup Motown, să creeze un groove incredibil ca J.B. sau să improvizeze într-un stil de jazz fusion. În plus, apariţiile lor pe scenă erau de cele mai multe ori la fel de elaborate şi dinamice precum imperiul P-Funk al lui George Clinton. Mai mult decât versatilă, eclectismul celor de la EWF făcea parte dintr-un concept mai vast susţinut de o spiritualitate cosmică şi mistică şi o atitudine pozitivă înălţătoare, aşa cum nu s-a mai văzut de la lansarea Sly & Family Stone. Puntea de legătură erau textele perfecte scrise de Maurice White, ale cărui structuri intrinseci, neaşteptate şi turnurile strânse, bine ţinute în frâu au transformat EWF într-una dintre cele mai coerente trupe funk, exact aşa cum îşi doreau. Nu tot ce au încercat a mers, dar în punctele lor culminante, Earth, Wind & Fire păreau să adune toate elementele din jurul lor şi să le ambalaze miraculos într-un pachet ameţitor şi spectaculos.

În 1975, EWF au terminat soundtrack-ul pentru un alt film, de data aceasta fiind vorba despre o dramă din lumea muzicală intitulată That’s the Way of the World. Fără să fie prea optimişti în ceea ce privea succesul comercial al filmului, grupul s-a grăbit să lanseze în avans propriul lor album al respectivului soundtrack, ce purta acelaşi nume (spre deosebire de Sweet Sweetback, ei înşişi au compus toate piesele). Filmul a fost un eşec, însă albumul a fost extraordinar de bine primit; single-ul principal, imnul despre iubire şi încredere „Shining Star”, a ajuns direct atât în topul R&B, cât şi în cel pop, făcându-i pe cei de la Earth, Wind & Fire staruri mainstream; au câştigat peste ceva timp un Grammy pentru Cea Mai Bună Performanţă Vocală a unei Formaţii.

Albumul a ajuns de asemenea în topurile R&B şi pop, apoi a primit platina de două ori; piesa ce poartă acelaşi titlu ca şi albumul a intrat în Top Five pe latura R&B şi includea de asemenea pe versiunea originală a albumului balada semnată de Bailey, „Reasons”. White a investit proaspetele venituri în transformarea show-ului live al EWF într-un spectacol extravagant şi abundent, înţesat de efecte speciale, ajungând într-un final să includă şi cascadorii pregătite de magicianul Doug Henning. Formaţiei i s-a adăugat şi o parte dedicată trompetei, reprezentată de Phoenix Horns – sub conducerea saxofonistului Don Myrick. Uimitoarea lor experienţă în concerte a fost compilată mai târziu în acelaşi an în LP-ul dublu, Gratitude, ce a devenit al doilea lor album nr. 1 şi includea o parte de cântece noi-nouţe înregistrate în studio. Dintre acelea, „Sing a Song” a ajuns în Top 10 şi Top 5 R&B, iar balada „Can’t Hide Love” şi piesa ce poartă titlul albumului au fost de asemenea încununate de succes.

Din nefericire, în 1976, în timpul înregistrărilor pentru noul lor album de studio, Spirit, Charles Stepney a murit brusc din cauza unui infarct. Maurice White a preluat frâiele, iar piesa produsă de Stepney, „Getaway”, a ajuns pe primele poziţii în topurile R&B post-mortem. Spirit a avut succes în topuri, ajungând pe locul doi. Între timp, Maurice White s-a mai implicat şi în alte activităţi; pe lângă faptul că lucra cu fostul lui şef, Ramsey Lewis, a ajutat la propulsarea carierei trupei Emotions şi a lui Deniece Williams. În 1977, albumul „All’n All” a reprezentat un alt efort uriaş ce a ajuns direct pe locul trei şi a dăruit lumii capodopera R&B „Fantasy” şi „Serpentine Fire”, ce s-a aflat pe primele locuri în diverse topuri; între timp, Emotions au intrat şi ei pe primele locuri în topurile pop cu piesa „Best of My Love”, sub conducerea inspirată a lui White. Anul următor, White şi-a creat propria marcă, ARC, iar EWF a apărut în cea mai dezastruoasă versiune a filmului „Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band", experienţă ce a avut ca rezultat un cover foarte bun al piesei Beatles „Got to Get You Into My Life", ce a devenit primul lor hit pop din Top 10 de la "Sing a Song". Lansat la sfârşitul anului, The Best of Earth, Wind & Fire, Vol. 1 le-a adus un nou hit în Top 10 (nr. 1 în topurile R&B) sub forma proaspătului înregistrat „September".

În 1979 a fost lansat „I Am Contained", cea mai explicită punte către muzica disco a celor de la EWF, o colaborare de succes cu Emotions numită „Boogie Wonderland" ce a urcat direct în Top 10. Balada „After the Love Has Gone" a fost chiar şi mai bine primită, ajungând pe locul 2 în top. Chiar dacă „I Am" a devenit al şaselea album EWF premiat de mai multe ori cu discuri de platină, erau semne ce arătau că explozia creativă a grupului din ultimii câţiva ani începea să pălească.

Albumul Faces, lansat în 1980, a rupt acel şir, după care chitaristul McKay a părăsit EWF. Chiar dacă Raise le-a adus în 1981 un hit în Top 5 şi o poziţie de vârf în topurile R&B cu „Let’s Groove", se simţea o decădere clară în ceea ce privea calitatea muzicii lor. Până în 1983, când EWF a lansat următorul album, Powerlight, ARC se prăbuşise, iar Phoenix Horns au fost puşi pe liber pentru a economisi bani. După apariţia mediocrului „Electric Universe" la finele anului White a desfiinţat trupa pentru a lua pur şi simplu o pauză. Între timp, Verdine White a devenit producător şi regizor de clipuri, iar Philip Bailey a început o carieră solo şi a avut un hit pop – duetul cu Phil Collins, „Easy Lover". Collins a apelat şi el frecvent la Phoenix Horns pentru înregistrările sale din anii ’80, atât solo cât şi în formaţia Genesis. Bailey s-a reunit cu fraţii White plus Andrew Woolfolk, Ralph Johnson şi noul chitarist Sheldon Reynolds în 1987 pentru albumul Touch the World. A avut nesperat de mult succes cu două piese R&B extraordinare, „Thinking of You" şi „System of Survival", care a fost nr. 1.

Heritage, apărut în 1990, a reprezentat o încercare forţată a trupei de a crea un sound mai actual al muzicii lor, având ca invitaţi artişti precum Sly Stone şi MC Hammer; eşecul acestui album a dus la ruptura relaţiilor dintre formaţie şi Columbia. În 1993, EWF s-a întors la Reprise cu un sound ceva mai tradiţional sub forma unei înregistrări numite Millenium, dar au fost lăsaţi baltă în clipa în care albumul nu a reuşit să le îmbunătăţească situaţia comercială, în ciuda nominalizării la Grammy cu „Sunday Morning”; tragedia i-a lovit în acel an, când fostul solist de trompetă Don Myrick a fost asasinat în Los Angeles. Bailey şi fraţii White au revenit în 1997 cu albumul „In The Name of Love", lansat de o marcă mică numită Pyramid.

 

 

Photo gallery


 


 

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.